Astăzi m-am hotărât să vă împărtăşesc câteva sfaturi utile pentru a ieşi bine în fotografii.

Ştiu că marea problemă a oamenilor când văd un aparat de fotografiat este „cum să stau?”. În primul rând, când vedeţi un aparat de fotografiat trebuie sa fiţi relaxaţi, detaşaţi-vă de complexele personale pe care le aveţi, fiţi cât mai naturali, nu căutaţi să faceţi pe modelele pentru că nu o să vă iasă, aceasta, ca şi fotografiatul e o meserie care se învaţă prin foarte multă muncă.

Ascultaţi sfaturile fotografului şi lasaţi-vă pe mâna lui, veniţi cu propuneri doar de pozitionare, dacă obişnuiţi să daţi sfaturi tehnice legate de lumina sau modul de fotografiere, renunţaţi la ele! Nimănui nu-i place să primească sfaturi de genul, gândiţi-vă că fotograful vine la biroul vostru şi începe să vă spună ce să faceţi, nu cred că v-ar pica prea bine.

Când vi se face o fotografie încercaţi sa nu vorbiţi, ştiu că mulţi fac asta ca să se detensioneze şi să scape de stresul aparatului, dar să ştiţi că nu veţi ieşi prea grozav dacă gura este deschisă sau întredeschisă. Încercaţi să fiţi tăcuţi pentru câteva secunde, va fi mult mai bine.

Priviţi întotdeauna la aparat, nu vă uitaţi în stânga şi în dreapta, indiferent dacă în jur mai sunt şi alţii cu telefoane sau aparate, concentraţi-vă pe fotograful principal. Privirea trebuie să fie îndreptată către obiectivul aparatului foto, nu la adidaşii fotografului, nu la bliţ. Încercaţi să clipiţi mai rar când vi se face fotografia, nu vă concentraţi pe lumina bliţului.

Aşteptaţi comanda fotografului şi aveţi răbdare, nu vă grăbiţi şi nu îl grăbiţi, uneori aparatul trebuie setat de la fotografie la fotografie, în plus acesta trebuie să o şi verifice. Nu plecaţi din locul în care aţi pozat până ce acesta nu vă va spune că este ok fotografia.

Respectaţi fotograful! Majoritatea tratează fotografii ca pe nişte sclavi, au impresia că sunt nişte bufoni care trebuie să facă tumbe de fiecare dată când baţi din palme. Greşit! Faptul că este plătit nu înseamnă că îl poţi batjocori. Fotografia nu este o meserie ruşinoasă cum cred mulţi, ea face parte din lumea artei şi necesită foarte mult studiu, din acest motiv, cred că fotografii merită puţin respect din partea voastră. Mare grija cum vă adresaţi! Renunţaţi la: boss, şefu, prietene, nepoate, bă etc. E urât! Cel mai bine ar fi să păstraţi o relaţie de prietenie şi să folosiţi forme de adresare normale, fără nicio tentă de jignire.

În ultima parte din articol aduc în discuţie şi problema photoshopului. Din ce în ce mai mulţi oameni au început să cunoască acest program şi să îl privească precum un zeu al retuşului care face minuni. Da, chiar este, numai că fotografii nu vor sta să ia fiecare fotografie în parte să te facă pe tine mai slab şi mai frumos. De aceste lucruri te ocupi tu şi natura. Noi suntem fotografi/ editori, nu chirurgi plasticieni şi antrenori de fitness. Poate pentru voi aceasta este o glumă bună, dar noi, fotografii de eveniment, o auzim de sute de ori într-un weekend şi de câteva mii de ori pe sezon, credeţi-ne pe cuvânt, suntem sătui până peste cap de ea. Dacă doriţi să ieşiţi ok în fotografii ţineţi cont de ce v-am zis mai sus, iar pentru înfrumuseţare apelaţi la hairstylişti şi make-up artişti. Dacă alegeţi să vă machiaţi acasă, vă recomand să nu folosiţi creme în exces, altfel o să vă lucească faţa foarte rău în fotografii.

Am uitat să specific un amănunt:

a poza = a sta la fotografiat, a te aşeza pentru a fi fotografiat
a fotografia = a face o fotografie

Cam atât. Sper că am cuprins toate ideile pe care le aveam în cap, dacă nu, voi mai scrie un articol când voi strânge date suficiente.Numai bine!

 

sursa: 

Sorin Daniel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

clear formSubmit